Cheile Borzesti, cascada Ciucas

De data asta va propun o tura minunata in cheile Borzestilor. Locatia este aproape de Turda este destul de putin mediatizata, putin umblata si ca urmare curata si salbatica. Eu cel putin am aflat de cheile Borzesti de la Stefi si Cristina abia acum, desi ei nu n-au insotit de data asta. Cristian fiind in tabara, am pornit doar eu cu Delia.

Pentru ca deja ne amenintau norii, am hotarat sa mergem intai sa vedem cascada Ciucas. Iesim din Turda, trecem de Mihai Viteazu si la iesire din Cornesti, imediat dupa pod (da' imediat , pe langa balustrada) se face brusc dreapta si coboram inca aproximativ 1 Km pe langa Aries si ajungem la Valea Hasdatelor. Nu-mi dau seama daca acolo a fost vreodata un pod dar fiind mica apa, trecem valea cu masina prin apa si o luam in sus pe Hasdate cateva sute de metri.

De acolo o luam la picior si deja suntem sceptici: zeci de persoane cu umbrele, copii mici , plase pline cu bere si tocatura de mici (banuiesc:) ). Trecem valea de cateva ori, prin apa, si peisajul incepe sa arate frumos, din pacate full de lume, gratargii si beutori de bere cu tricoul ridicat peste buric.

Peisajul in sine foarte frumos, seamana foarte mult cu Cheile Lapusului, insa foarte multa mizerie, peturi si cutii de bere aruncate peste tot.

Nici macar niste poze mai de doamne-ajuta n-am putut face.

Eu urc putin dupa cascada , frumos si mai sus dar ne hotaram ca nu e de noi si plecam catre masina cu gandul la cheile Borzesti.

Mergem mai departe pe drumul catre campeni si exact la borna kilometrica ce anunta Buru 4 Km se poate coti la dreapta catre cabana Buru care este imediat peste linia de cale ferata de mocanita (n-am inteles niciodata de ce nu se reabiliteaza mocanita pe Valea Ariesului, ar fi o calatorie minunata).

Lasam masina si o luam la dreapta unde incepe un traseu marcat dar care urca prin padure paralel cu valea Borzesti, dar nu va recomand sa mergeti pe traseu pentru ca o sa ratati tot ce este spectaculos, de pe trsaeu nu se vede nimic.

Asadar o luam prin stanga traseului si coboram pe firul apei. Este recomandat sa alegeti cu grija ziua, sa nu fie dupa o perioada ploioasa pentru ca debitul mare o sa va faca inaintarea aproape imposibila. Noi ne-am bucurat ca debitul era foarte mic, insa nici asa nu e bine pentru ca pierzi foarte mult din spectaculozitatea cascadelor. Dupa cum o sa vedeti la cascadele superioare de-abia se prelingea un firicel pe peretele cascadei. Deci pana la urma tine  de noroc :)

Ca si echipament ar fi foarte bine daca ati fi incaltati cu sandale de munte pentru ca paraul trebuie traversat de cateva ori (la noi n-a fost chiar nevoie, debitul fiind foarte scazut), dar Delia era pregatita fiind incaltata cu sandale, eu eram in bocanci.

Practic se poate imparti tot traseul in 2 parti. Portiunea care cuprinde cascadele inferioare, extrem de spectaculoasa dupa care urmeaza o portiune mai anosta si la final partea de rezervatie care cuprinde cascadele superioare.

Prima parte este impresionanta (cel putin pentru noi asa a fost), intunecoasa, treceti prin mici defilee in care lumina soarelui e obturata de peretii de stanca si de coroanele copacilor de deasupra. Am citit inainte de a pleca de acasa ca traseul nu e recomandat celor care au fost profund impresionati de Blair Witch Project :). Si cam avea dreptate (desigur putin exagerat) portiunea e fabuloasa.

Ultima parte nu e la fel de spectaculoasa dar e deosebita si ea prin caderile de apa care se formeaza , si inca o data regret ca nu am prins paraul cu un debit mai mare.

La final ajungem la cascada mare , dupa aproximatv 4 km , care are cam 10m (e estimarea mea, nu stiu daca e corect) dar din pacate debitul mic face ca apa sa se prelinga doar, linistita pe peretele de stanca.

La intoarcere am venit pe cararea din padure, pe traseul marcat. Am fost foarte impresionati de salbaticia locului, atat de aproape de noi si de care am auzit abia cu o zi inainte. Locul contrasteaza puternic cu ce era la cascada Ciucas, loc alterat maxim de nesimtirea unora care-si duc doza de bere plina si le e greu sa o aduca inapoi goala.

In cheile Borzesti ne-am intalnit cu 3 persoane (singurele pe care le-am intalnit pe traseu) care stiau mai bine locul si care ne-au luat cu ei pana la cascadele superioare (noi vroiam sa renuntam dupa ce am depasit prima portiune). Oameni faini, extraordinari, de genul cu care iti face placere sa vorbesti zile intregi in drumetii. Le multumim ca am avut posibiitatea sa-i insotim, poate o sa ne mai intalnim si alta data.

Un alt aspect de care imi place de fiecare data sa-l constat este cel psihologic (desi nu-s in domeniu). La inceput fiind singuri pe prima portiune aveam o oarecare incordare, nu cunoasteam terenul si mie imi era sa nu cumva sa vina ploaia (se auzeau tunete si statea sa ploua, de fapt urma sa aflam ca in Turda, la 15 Km plouase torential, cu grindina si toate cele); daca venea ceva ploaie torentiala nu prea aveai unde te refugia, peretii uneori verticali ai cheilor faceau imposibila urcarea in padure, iar umbra adanca din jur iti genereaza cateva urme de anxietate. Dar dupa ce am facut traseul si am ajuns inapoi la punctul de plecare toate astea diparusera si Delia a zis ca s-ar duce fara probleme si singura inca o data. Desi practic erau aceleasi locuri, aceleasi canioane (micute, e drept) intunecate. De aceea imi place sa mai evadez din luminile si forfota orasului, merita sa te intorci din cand in cand, chiar si pentru 2-3 ore la esenta, la natura (chiar si la nivel micro asa cum facem noi), sa te eliberezi, sa descarci adrenalina .
 Ok, gata cu pshiologia mea de balta, ca si concluzie: recomand, recomand, recomad :).
Si poza care-mi place cel mai mult: