luni, 28 septembrie 2009

Valea Ariesului Huda lui Papara - Cascada Vanatara

De data asta am pornit intr-o excursie doar noi 3. Am ales si de data asta Valea Ariesului , mai exact prima parte din traseul cu cruce albastra ce porneste din satul Salciua. Vrem sa vedem pestera Huda lui Papara, cascada de la Vanatarile Ponorului si pestera Dilbina de langa cascada.
Ajungem in Salciua si o luam la stanga pe drum asfaltat pana la intersectia cu marcajul cu cruce rosie pe care am mers acum doua saptamani catre Sipote. O luam la dreapta pe drum pietruit catre Manastirea de Sub Piatra si pestera Huda lui Papara. Urcam pe langa paraul ce iese din pestera si dupa vreo 3 kilometri ajungem la manastirea Sub Piatra , manastire de maici ce a fost construita langa o veche biserica din lemn.
Intram sa vedem bisericuta din lemn, pare-se construita prin 1797 , are hramul "Cuvioasa Paraschiva" (Hram este sfantul patron al unei biserici, conform wikipedia) si acum este declarata monument istoric.

Iconostasul este tot din lemn şi pictat în întregime. Uşile împărăteşti sunt simple, din lemn, pictate , se poate vedea şi anul picturii, 1844. Biserica a fost renovată în anii 2000-2001.
O calugarita de pe acolo a venit cu noi si ne-a mai explicat una-alta ;nu suntem foarte la curent cu toate practicile si obiceiurile de pe la o manastire. In biserica nou construita era o racla cu moaste (in coltul din dreapta jos se vede infasurat in catifea rosie chiar si un craniu al caruiva sfant or something; iar in recipientele mici cu ceara erau bucatele de oseminte de la tot felu de oameni , mai mult sau mai putin sfinti). Pentru ca nu ne-am apucat sa pupam pe-acolo racla aia cu moaste (doar n-oi pupa tat felu de chestii pe care isi lasa balele toate babele ce dau pe-acolo) calugarita ne intreaba daca stim ce sunt alea moaste :). Ca sa salvam si noi situatia cumparam o cruciulita si bagam ceva la cutia milei.

Pornim mai departe catre pestera care la doar cativa pasi:






Mergem pe o poteca si ajungem la inrarea impresionanta a pesterii Huda lui Papara, inalta de 35 m si lata de 4 m, de unde ies apele inghitite mai sus (cu 1.5 Km) pe ponorul Vanata.



I'm the King of the Wooorld !! :)


Pestera se poate vizita numai cu ghizi speologi si echipament adecvat. Pestera are vreo 2 Km si cica e foarte spectaculoasa cu lacuri, cascade si sali impresionante. Se pare ca este o pestera a superlativelor, conform wikipedia: "...[]Peştera Huda lui Papară este peştera din Muntii Trascaului, care cumulează toate superlativele pentru această grupă montană şi nu numai: cea mai lungă, cea mai denivelată, cea mai dificilă, cu cea mai mare sală, cu cea mai înaltă galerie, cu cel mai lung curs subteran, cu cel mai mare debit, cu cea mai mare cascadă, cu cea mai mare colonie de lilieci din Europa, cu cele mai lungi şi mai numeroase excentrite, cu cel mai mare depozit de chiropterit din România ...[]".
Din pacate podurile si balcoanele care faceau posibila intrarea pe o mica portiune in pestera s-au prabusit, asa ca am admirat-o doar de la intrare (as fi intrat cativa metri prin apa dar apa era foarte rece si nu aveam nici lanterna la mine)

Am vrut sa vad si cat e de greu sa te cateri printr-o crapatura prin aplicare de presiune (asta am vazut la TV :P ) si mi-am dat seama ca e mult mai greu decat credeam :)

Am ramas la iesirea din pestera sa facem cateva poze si sa admiram paraiasu printre bolovani









Am strans cateva PET-uri intr-un sac menajer pe care-l aveam la mine (ca sa-mi fac datoria de ecologist, sic! ) si am pornit mai departe catre cascada de la Vanatarile Ponorului, tinand pe traseul cu cruce albastra. Traseul urca vreo 2 Km prin padure
Pe traseu ne intalnim cu o claugarita care mergea catre o alta manastire si ne oferim sa o ajutam la plase pana in varful dealului de unde noi ne continuam drumu pe traseu ( ea mai avea de trecut vreo 2 dealuri si vreo 3 vai pana ajunge, sper ca a ajuns cu bine :) .
Ajungem sus, langa o cruce si facem o pauza sa facem cateva fotografii si admiram jos in vale manastirea de la care am pornit si peisajul.




In varf mai multe grupuri care fac poze ( aveau niste tunuri foto adevarate ) si ne lipim de un grup si coboram impreuna cu ei catre cascada.

Cascada are vreo 20-25m dar debit mic
Daca este soare se face si un curcubeu mic :)
Apa cazuta este colectata impreuna cu alt parau de pestera Dilbina
Zabovim si aici sa facem poze si sa admiram cascada din balconu contruit in punctul de belvedere:




Coboram de la balcon si urcam putin pe paraul care intra in pestera . Zona deosebita cu bolovani uriasi si ferigi mari pe margine


Chei:

Am vrut sa cobor dar eram in adidasi si bolovanii erau umezi, asa ca nu am riscat si m-am multumit dar cu admiratul (poate daca mai eram cu cineva : )


Data trecuta cand am fost in zona am urcat pe paraias pe un traseu destul de dificil catarandu-ne pe pietre ; merita urcat cateva sute de metri pe parau in sus. Dar era destul de tarziu si aveam si drumul inapoi pana la manastire, sa ne recuperam masina asa ca am luat-o la picior (am mai strans si de aici niste PET-uri intr-un sac menajer, ca sa ne facem pe deplin datoria eco , :), si un tip care era prin zona cu ceva masina s-a oferit sa il ia ei)



Ajunsi inapoi la crucea din varf ne intalnim cu 2 turisti, porniti cu cortul , care vor sa ajunga pana in Cheile Rametului. Nu le era foarte clar pe unde trebuie sa o ia ,asa ca sar repede cu harta la vedere si cu busola (da, mi-am luat si busola saptamana trecuta :) ), ca sa ma dau mare. Se lamuresc si ii admir ca nu au nici o treaba , nu au ora de sosire si isi pun cortu unde ii prinde noaptea. Fain !
Noi ajungem cam pe la 5 jumate inapoi la masina , bagam un sandvici si pornim catre casa. Pe drum inapoi ochim urmatoarea destinatie pentru un weekend viitor : Cheile Rancului si Cetatea de la Coltesti :).
Ca si concluzie zona mirifica, ca de altfel toata Valea Ariesului si in general Muntii Apuseni.
Keep in touch ! :)