Simona se marita....sau Nunta la Dragasani

Iata ca am ajuns sa particip si la o nunta de olteni get beget, si anume la , atentie, Dragasani, judetul Valcea, patria tenisilor si a vinului. Asa ca am pornit cu incredere spre tinutul prazului (apropo, n-am mancat praz la dragasani :(...), impreuna cu a mea muiere si cu inca doi colegi ai ei, oseni de prin partile Baii Mari, doftori priceputi si ei.

La o pauza de cafea la iesirea din Sebes

Si bineinteles ca discutiile au avut cam pe tot parcursul drumului o tenta medicala , ocazie cu care m-am pus si eu la curent cu endoscopia si clisma (cica te simti mai purificat.....hmmm....), chestii care au devenit lait-motivul calatoriei noastre (si vorba reclamei...."nici cu clisma asta nu e asa usor cum cred unii"....asa ca am fost pus la curent cu o gramada de accesorii si unelte necesare acestei indeletniciri, pompitze si alte cele).

Doctoru si Ancuta

Am pornit mai departe pe drumul sibiului, cu Doctoru' si Ancuta pe post de pasageri si nevasta pe post de copilot. Drumul a decurs fara probleme, Leu' mancand kilometri si motorina tacut, nici radare nu am prea intalnit , asa ca rapid am ajuns pe Valea Oltului. Acuma vreau sa va spun ca dupa parerea mea valea asta e cel mai nashpa si mai nasol de condus drum pe care am fost pana acum, desi soseaua era ok, asfaltata. Abia acum mi-am dat seama de ce sunt atat de multe accidente pe Valea Oltului; drumul cu o singura banda pe sens , curbe multe si o multime de camioane si tiruri care te fac sa innebunesti cu zile, sa te tai cu ascutitoarea si sa zici inevitabil la un moment dat, " ...'mi-as picioarele, io-l depasesc ca nu mai rezist sa stau cu 60 Km/h in spatele tirului". Eu m-am abtinut cu greu, dar am vazut cel putin vreo 2-3 "distrusi " de genul asta care au depasit riscant , bagand masina de pe contrasens pe acostament, si riscand o clisma in incinta locului cu verdeata si odihna. In schimb peisajul absolut superb , cu Oltul curgand pe langa noi, dealurile inverizte, cei mai ...de vis. Am trecut si pe langa ruinele Turnului Rosu, cica granita dintre Tara Romaneasca si Transilvania , dupa cum ne-a informat Doctoru', care se vede ca frecventa orele de istorie si geografie.

Turnu Rosu
Iata-ne ajunsi si dincolo de Carpati , in judetul Valcea, alergand spre Ramnicu-Valcea,

unde am facut o oprire scurta pentru un pishu, cumparari de tzatze (pentru cunoscatori), si intalnire cu ......Ispas (eu tot drumu am fost convins ca Ispas e socru' mic, dar m-am inselat , pentru ca de fapt e tot o doftorita , ceva colega , sau fosta colega , n-am inteles prea bine de ce e in Valcea si de unde se cunosc, in orice caz cica Doctoru' ar fi avut oferta de dormit la ea.....de clisma n-am mai intrebat..:).

Ramnicu-Valcea

Doctoru' cu Ispas
Dupa intalnirea cu Ispas, fata simpatica de altfel, sper sa nu se supere ca ii spun pe numele de "famelie" am pornit din nou la drum , pentru ultima portiune de 60 Km pana la Dragasani.


Dragasani
Urmand indicatiile Simonei (care se va marita :)...), am ajuns si la pensiunea Roxy unde am fost cazati si unde am fost intampinati de viitoarea mireasa si de Paul , moldovean din Suceava , un om cum rar am vazut, pita lu' Dumnezo' nu alta.



Pensiunea Roxy
O chestiune ce m-a mirat la pensiune a fost modul in care oamenii incearca sa reduca costurile (la receptie era un tip genu 2 in 1 plus balsam, un gardian , care facea si pe receptioneru, si pe paznicu , si chiar si pe chelneru cand am ajuns vineri pe la vreo 2 noaptea si am vrut , cu Doctoru sa mai bem o berica).
In fine, dupa ce ne-am cazat, Simona ne-a invitat in tzentru la "Casa Verde" sa mancam ceva si sa ne udam gatlejurile dupa atata drum.
Ajunsi la localul cu pricina , am cerut oareshceva mancare si bineinteles o glaja de vin , ca doar vorba ceea eram in Dragasani, inconjurati de dealuri pline de vie. Stupoare insa, omuletul ne spune ca nu are niscaiva vin la butoi si trebuie sa ne multumim cu vin de supermarket, asa ca am renuntat si am dat la destupat berule. Am bagat noi pe-acolo ceva "platou salbatic", sau taranesc, nu mai stiu exact, cu stegulete din scobitori infipte in bucatile de carne. Omuletul care ne servea......ce sa zic...cel putin ciudat....(prietenii stiu de ce.....iar Doctoru' avea sa constate a doua zipe propria-i piele....sau mai bine zis propriu-i sfincter).
Oamenii fain cu tatzii, clisma bineinteles la loc de cinste in discutiile purtate, mirele si mireasa o tzara stresati pentru a doua zi.....o seara reusita intr-un cuvant.
Pe la aprox 2 , ne-am cam dus catre culcare ca eram cam rupti in glanda , dupa drum si berule...pentru ca a doua zi ne astepta o zi plina......intre olteni...

......dar despre asta , intr-un episod viitor..... :)

Simona se marita....sau Nunta la Dragasani II

A doua zi , cu ceasu' pus sa sune de dimineata, ca sa apucam sa si facem o vizita in oraselul oltenesc, ne trezim, si dupa dushul de rigoare, am hotarat ca nevestica sa-i facem o vizita Doctorului, morti de curiozitate daca i-a rezistat freza cu tzepi pentru care s-a trezit vineri de dimineata cu noaptea-n cap pe la 5 jumate sa mearga la... "stilista, fato!" sau la coafor, n-am inteles bine. Dupa vizita la coafor, care l-a costat un sfert de bulion (l-a dat cu un pic de fixativ si i-a ridicat perii-n cap, nimic altceva , nu va speriati), Doctoru' afisa un look trendy, care aducea a Tweety, vorba Simonei, huliganu' care a batut cu lantu' un cameraman a televiziunii romane , si pentru care a fost condamnat la ceva ani de bulau (Doctore, grija mare !). Dar vorba reclamei: "Cluj- soare: cofura rezista, Dragasani-Oltenia: coafura rezista, somn prelung la pensiunea Roxy: coafura rezista in continuare.

Dupa trezirea de rigoare , am coborat la sa luam micu dejun, pe care l-am ingurgitat rapid, toti 4 mancand acelasi lucru, numai Doctoru' avand proasta inspiratie sa ceara si un ceai, care eu cred ca era cel putin din scoarta de crusin si radacina de lemn dulce, pentru ca Doctoru' a patimit cam toata ziua , obligandu-si sfincteru' la nishte eforturi titanice pe tot parcursul zilei.

Astea fiind zise, am pornit cu totii sa vizitam Crama Stirbey , la indemnul unui localnic , care ne-a indrumat de asemenea si la Muzeul Vinului din Dragasani, la care din pacate nu am mai ajuns. Dupa ce am ratacit noi putin pe dealuri, printre vie, admirand privelistea Oltului care curgea spre Dunare ( caci Oltul si Dunarea vorbesc aceeasi limba, nu-i asa Doctore? ...:)))....), am gasit drumul spre Crama Stirbey si pe drum ne-am intalnit cu administratorul Cramei, care foarte amabil a anuntat o doamna de la crama venirea noastra, desi vizitele se faceau doar anuntate si organizate . Probabil credea ca mergem sa cumparam cel putin un hectolitru de vin, si desi i-am explicat ca noi doar aruncam o privire si facem 2-3 poze , omul ne-a spus ca suntem asteptati.

Astfel am ajuns la Crama Stirbey, si prima imagine care mi-a venit in minte in momentul in care am vazut Crama, a fost imaginea conacelor boeresti din romanele clasicilor romani (nu dau nume ca nu cumva sa fac vreo gafa). Asta imagine am avut-o eu, pentru ca Doctoru' si Ancuta , ceva mai umblati prin lumea larga jurau ca peisajul e identic cu cel din Toscana, Italia. Ne-a intampinat o doamna de prin partea locului foarte amabila care ne-a prezentat conacul , si chiar crama, desi , zicea ea, nu prea e voie. In prezent crama si via (vreo 20 ha+ 20 cumparate ) au fost retrocedate mostenitoarei familiei Stirbey, Ileana Stirbey, actualmente casatorita cu un baron austriac Jakob Kripp. Localnica care ne-a fost si ghid ne-a prezentat si soiurile de vin care sa fac acolo si bineinteles ca am cumparat si noi cate o sticla de Cramposia de Dragasani (mai ales ca distributia e destul de exclusivista, fara desfacere in supermarketuri ci numai in vinoteci si restaurante selecte), vin cu totul special pe care abia astept sa-l degust, la 20 RON butelia. Vinurile aveau preturi intre 20 si 80 RON sticla.

Am stresat-o pe doamna de la crama cu toate intrebarile posibile despre facerea vinului, imbuteliere si alte cele de parca eram pe punctul de a ne lansa in industria vinului si nu ne lipsea decat informatiile despre procesul tehnologic. Un aspect intersant a fost curatenia aproape incredibila, nici o urma de picur de vin prin crama , beciuri si alte cotloane prin care ne-am preumblat, ce mai.... lucratura de neamt, farmacie curata. Aici eram intr-o incapere cu ceva poze cu stramosii familiei Stirbey si cateva obiecte vechi.

De pe terasa cramei se vede in vale Oltul, o imagine si un peisaj mirific, in care iti juri ca o sa te retragi la pensie (daca mai apuci pensia).

Dupa cateva poze facute in fata conacului am pornit inapoi spre oras , ca se apropia momentul cel mare ....:).

Dupa o tura la... , atentiee!, shopping prin Dragasani (Olee, Olee :))), in cadrul careia cautam nici mai mult nici mai putin decat ceva tzatze, si ceva accesorii pentru mireasa si care impreuna cu "jarteaua miresei" cumparata de la Cluj si transportata cu mare mare grija pana la Dragasani, alcatuiau pachetul complet, ne-am indreptat catre pensiune de unde trebuia sa sa ne pescuiasca , si anume alaiul , pentru a merge sa-l luam in lanturi pe mire din satul alaturat, Calina, si sa-l aducem sub biciul soartei in fata altarului pentru a jura cele de trebuinta si crestinesti in fata lui Dumnezeu si al popii. Acuma aici o fost o treaba "enteresanta", ca n-am stiut ca tre' sa merem cu masina noastra, care dupa un drum de la Cluj, si o excursie pe dealurile Dragasaniului arata cel putin ca o berolina care duce sezonierii la cules cirese.

Dar ne-am consolat cu gandu ca nu ne cunoaste nimeni :D, si dupa ce-am legat doua funde albe de oglinzi am pornit si noi in coloana , spre satul Calina de unde urma sa-l pescuim pe bietul condamnat pe viata la un trai fericit cu olteanca noastra. Pe masina, Doctoru' parca presimtind tendintele muzica ale bairamului ce va urma, ma indeamna sa pun ceva tzedeu cu muzica maramuresana, care pe mine si Doctoru' ne-a uns la suflet, si ne-a dat o gura de oxigen pentru maratonul de hore si sarbe ce urma sa vie.

Am ajuns si in Calina dupa vreo 10-15 minute , intr-un "alai alegoric" (eee?....le am , le am, huh? :)).....), condimentat de claxoane indelungi de la toate soiurile de masini. Acolo ne-am intalnit cu o chestie ciudata dar care nu lipseste de la nuntile oltenesti si anume, atentieee, aplauzeeee, si anume, inevitabila, nelipsitaaaa.....MASINA CU BOXEEEE, de care auzisem doar (mireasa ne-a pus in garda dinainte, ca nu cumva sa facem un atac de apoplexie la vederea ei)...cu care de altfel ne-am si tras in chip.

Dupa cum spuneam am ajuns la Calina, de unde trebuia sa luam mirele, nu inainte ca Doctoru' care era "Domnisor de onoare" (sau cavaler, nu mai stiu, da' creca totusi domnisor ca la americani ii cu cavaleru) , sa-l barbereasca pe mire, conform traditiei de prin Oltenia. Si iata-l si pe Doctoru' cu instrumentul taietor in mana , ce brici, ca era sabie de Hara-Kiri , tata zua:

Si in timp ce Doctoru' isi exersa mana (desi nu e chirurg) pe fatza mirelui, fetele , la umbra, se cinsteau cu un pahar de coniac.....sau doua?.......sau trei?.......:))

Dupa cateva hore si o tentativa de sarba (care nu s-a mai jucat ca era cam devreme totusi ) in care Doctoru' si-a mai scuturat materia de prin tubul digestiv (ceea ce nu-i facea chiar bine) ,

scoaterea la interval a lumanarilor (n-am inteles niciodata de ce sunt atat de importante lumanrile astea la o nunta, cu atat mai mult cu cat sunt si scumpe ca dracu', doamne iarta-ma), am pornit spre barlogul Cioculestilor unde avea sa intre si mirele o data pentru totdeauna.

La drumul de intoarcere nimic deosebit, masina noastra la fel de jegoasa, din nou claxoane, din nou muzica de la Oas in masina, si ajungem la casa miresei in downtown, pe ce cea mai principala shtrase din metropola.

Urcam cu totii in barlogul Marelui Cioc, Stapanul aurului negru (socru mic e mare shaf la Petroame), unde urmeaza o un obicei pe care din pacate l-am ratat complet si de care imi pare rau ca nu l-am prins, si anume celebrul cantec popular care e traditie prin sud "Ia-ti mireasa ziua buna/ De la tata de la muma.....etc", dar din cauza populatiei numeroase din apartament , n-am apucat bilete in fata.

Inafara de acest moment nimci spectaculos, Doctoru' saracu' cu lumanarea de 8 kile jumate in mana, intr-o caldura teribila si cu sfincteru contractat la maxim de teama unui cataclism fatal, era ud leoarca, si astepta cu interes punerea in miscare a alaiului:=

.......Care s-a pus in miscare la un moment dat, catre ultimul check point inainte de destinatia finala, restaurantul "Casa Verde"

Asadar am pornit catre biserica dintre blocuri, in coloana oficiala (de data aceasta perpedes), insotiti, de cine credeti....bineinteles de masina cu boxe , care lansa in eter niste ritmuri oltenesti dracesti. In momentul in care credeam ca e un business adevarat chestiunea asta cu masina cu boxe...supriza, ne intalnim pe drum cu o alta masina cu boxe angajata la alta nunta si din boxele careia urla acelasi ritm dracesc, pe care sunt convins ca isi prajesc dracii clientii netrebnici.

Ajungem la biserica unde pasim pe covorul rosu in incinta casei lui dumnezeu, unde avea sa se consume ultimul act al inorbirii pe vecie a mirelui in lantul dragostei de olteanca lui .

In timp ce popii isi faceau meseria , noi ne-am odihnit ca netrebnicii oasele pe "neshte" scaune din biserica, mai barfind una alta (doamne iarta-ne) in special despre tinuta unor sexoase/pizdoase/luxoase (ca nici pana in ziua de azi nu stiu cum e corect) si din pricina careia popa se concentra cu greu.

Iata-ne si la sfarsitul slujbei , moment in care s-a pornit fratzica o ploaie nebuna, o ploaie cu bulbuci ce facea clabuci, care prevestea ca n-o sa iesim noi degraba din biserica, desi trebuia sa ajunga tura urmatoare la bagat sclavie.

Dar noroc cu Sergiu , care ne-a imprumutat umbrela lui, am fugit cu Doctoru' dupa Leu, si am pescuit fetele de la biserica. Ne-am indreptat spre pensiune din nou pentru a ne reimprospata fortele, si a prinde puteri pentru seara ce urma.

Din pacate Doctoru' , creca urmarit de blestemul divin pentru vorbele cu "P" ce i-au scapat "pe gurita" in biserica , a avut de tras saracu' involburarile si rascularile matzelor proprii, ocazie cu care si-a pus in valoare cunostintele si arsenalu de bumbi (medicamente) pe care-l avea la el, ca de altfel toata suflarea doftoriceasca prezenta, si nu era putina. Mai frate, incepand de la Aerius, Nurofene, Amoxy, Papaverina, etc, etc, ca ma si cruceam de cate medicamente purtau la ei, de zici ca erau gata sa-si dea ultima suflare. Eu ii recomandam calduros celebra clisma (ca doar te simti purificat :)....), dar totusi nu a purces la gesturi de astea extreme, si ...spre seara am pornit increzatori spre marele bairam oltenesc, nu inainte de a ma intoarce dupa "jarteaua miresei" , pe care o uitasem la pensiune, si cu care eram curios la maximum ce-o sa se intample si cu fi-va ea folosita.....

.....Dar despre bairamul oltenesc si drumul spre casa , in episodul viitor.......