Marius CHIRA: Valea Ariesului - Cascada Sipotelor

In sfarsit ne-am sincronizat cu trio Gutiu (Stefi, Cristina si Serban) si am hotarat sa facem o excursie scurta pe Valea Ariesului. Mi-am luat harta cu Muntii Trascau (partea de sud) si sub amenintarea codului galben de ploi anuntat la TV am pornit sambata destul de tarziu la drum. Nu aveam un traseu foarte clar prestabilit, oscilam intre Cetatea Coltesti si ceva traseu , poate Huda lui Papara. Am hotarat ca mergem pana la intersectia spre Coltesti, daca ploua o luam spre cetate, daca nu, mergem mai departe. Am avut noroc, n-a plouat si am stabilit un traseu la botu calului, traseul cu cruce rosie din Salciua catre Cascada Sipotelor - pestera Poarta Zmeilor - satul Izvorani, dar cu destinatie finala doar pestera Poarta Zmeilor.

E un traseu pentru traversarea Bedeleului cu multe panorame si frumuseti montane. Porneste de pe soseaua DN 75, din Valea Ariesului, din marginea estica a comunei Salciua impreuna cu marcajul cu cruce albastra.
Inainte de a ajunge la punctul de plecare al traseului oprim cateva minute langa partea de jos a cascadei Sipotelor ce se vede din sosea. Noi o sa ajungem, daca ne tin picioarele, sus, de unde porneste paraiasul.

Am lasat masinile intr-un refugiu pe marginea drumului si am luat-o cu rucsacii in spate pe traseu. Trecem Ariesul pe o punte suspendata si ajungem pe o ulita a satului unde cele doua trasee se despart , cel cu cruce albastra ducand catre Huda lui Papara.

Urcand deasupra caselor, in fata noastra apar in toata splendoarea peretii calcarosi ai Bedeleului. Marcajul ne conduce paralel cu Ariesul urcand usor mai intai pe fanete, apoi prin padure.

Trecem de o coliba din lemn si ajungem la un fel de troita/cruce (nu stiu exact cum sa-i zic) cu marcajul pe ea; langa ea la cativa pasi un izvoras subtire care se pierde dupa cativa metri. Am fost foarte impresionat sa vad ca si amaratul ala de izvoras era trecut pe harta (cat o virgulita); atat de impresionat ca le-am aratat tuturor "descoperirea" mea :)

Ajungem intr-un punct mai inalt cu putina panorama asupra vaii si ne oprim sa facem cate poze.

Nu dupa mult timp ajungem intr-o locatie ciudata, in care copacii de pe o parcela buna au fost, se pare, rupti de furtuna (altfel nu-mi explic) intr-un mod ciudat cam la 5-6m de sol. Erau si busteni taiati cu drujba care probabil au fost taiati din trunchiurile rupte.

Dupa aproximativ o ora si jumatate de la plecare ajungem intr-o poiana cu izbucuri carstice. Suntem pe terasa Sipotelor, un loc bun de campare, unde ne intersectam cu traseul cu triunghi rosu.

Apele izvoarelor ajung rapid in Aries formand cateva cascade mici si una mare de vreo 10 m care se vede de la sosea (cea la care ne-am oprit la inceput).

In continuare traseul urca usor prin padure paralel cu baza peretilor si il parcurgem destul de lejer, baietii fiind responsabili cu gasirea marcajelor si avand rolul de "serpasi".

Traseul incepe sa devina mai anevoios, mai accidentat dar si mai spectaculos. Facem o mica pauza in care ne mancam sandviciurile si pornim mai departe. "Serpasii" nu dau inca semne evidente de oboseala asa ca "atacam" portiunea cea mai dificila, cu urcus mai abrupt.

Stefi cu mine dam in continuu clickuri la aparatele foto ( al lui e mai meserias decat al meu :) ) si Stefi si Cristina sunt mult mai atenti la detalii si ne arata o groaza de chestii marunte pe care eu, cel putin le ignoram total :

O omida "cu corn":)

Ciuperca (Cristina a zis ca o luam la intoarcere, ca o frige la foc, dar am ratat-o si astfel a scapat ciuperca :) ..) :

Asa am imortalizat-o :) :

Continuam urcusul care se face tot mai dificil..."serpasii" in fata :) :

Mai facem cate o pauza :)....

Dupa circa un kilometru ajungem intr-un punct de unde traseul urca pieptis in serpentine pe o diferenta de nivel de vreo 400 metri. Este extrem de solicitant, mai ales pentru juniori care au ajuns la capatul rabdarii mai degraba decat la capatul puterilor; poate ar fi reusit sa urce dar ar fi fost cam prea periculos la coborare, asa facem rapid un "sfat al batranilor" :). Initial am vrut ca Stefi si cu mine sa continuam, dar am renuntat pana la urma si am hotarat sa "atacam" varful de alta data; eram pe traseu de pe la 12:30, e ora 15:45 si nu riscam sa mergem mai departe, asa ca ne intoarcem.
Coborarea , nu mai putin solicitanta:

Ajungem iar pe platoul Sipotelor unde deviem putin pe langa albia paraiasului, sa prindem cateva poze la caderile de apa. Pesiaj salbatic, albii secate prin care probabil curge apa cand ploua abundent:

Paraiasul formeaza mai multe caderi de apa pana jos in Aries:

Stefi ca de obicei cu spiritu de observatie mai ascutit, ne arata frunze in apa care nu mai au nimic vegetal si calcaru s-a depus pe textura frunzei, practic frunze din piatra (oare bine m-am exprimat ? ..nici nu stiu sigur daca e calcar, conesseurii sa ma ierte:P )

Intre timp juniorii si-au exersat veleitatile de alpinisti :)...

...pe o stanca

Am mai pierdut ceva vreme pe platou si am admirat ceea ce noi am numit "acvila".

Baietii cu muult mai fresh decat ne-am fi asteptat noi dupa vreo 6 ore de drumetie :)

Am pornit catre sat si pe ulita ne intalnim cu doi oameni din partea locului si ne intindem la povesti ( daca este urs prin zona, daca se vand terenuri, cu cat se vand, etc). Asta mi-a placut si imi place in tara asta: oamenii tot timpul dipsusi sa stea de vorba cu tine, vrute si nevrute, ceea ce sunt convins (desi nu am fost) ca in alte tari nu e asa. Nu stiu daca e o caracteristica a oamenilor mai in varsta sau de la tara, nu stiu daca eu as fi asa deschis la vorba cu un strain, dar asta imi place in tara asta :).

Am ajuns din nou la masini cand soarele apunea, si am mancat ce ne-a mai ramas (Serban si Cristi au incins chiar si un foc) pe malul Ariesului.
Ca o concluzie, desi nu ne-am atins tinta propusa , traseul a fost unul extraordinar, destul de salbatic si pe care l-au gustat din plin si noi si copiii.
Valea Ariesului ramane un obiectiv minunat, la indemana, si foarte spectaculos, unde vom reveni cu siguranta