Stufarisurile de la Sic

Stufarisurile de la Sic sunt rezervatie naturala de interes national, situate in bazinul Fizesului format din dealurile abrupte din nord-vestul Podisului Transilvaniei, situate pe un depozit de sare, fiind daltuite de cursurile de ape care formeaza bazinul râului Fizes. Rezultatul acestei actiuni a dat nastere uneia dintre cele mai frumoase regiuni din România formata dintr-un complex mozaicat de zone umede, lacuri si iazuri marginite de vegetatia stepica si xerofila din zonele mai înalte situate pe culmile si versantii dealurilor (sursa: Agentia pentru Protectia Mediului).

Am auzit pentru prima oara de stufarisurile de la Sic abia acum maxim un an si ne-am tot propus sa ajungem si pe acolo. Ne-am dat inatalnire cu Serban , Cristina si Stefi pentru duminica, ei venind din Cluj pe la Jucu iar noi de la Dej prin Gherla. Drumu se pare ca e mai bun pe varianta Gherla dar in sat in Sic e spart. Inainte de satul Sic ne oprim la Lacul cu Stiuci declarat si el rezervatie naturala. Luciul de apa are aproximativ 26 ha, iar stufarisul din jur (mai ales in amonte) ocupa in plus circa 95 ha.

Lacul s-a format pe locul unei vechi exploatari de sare, insa in prezent apele sale sunt dulci datorita colmatarii cu aluviuni aduse de pe versanti si depunerii sedimentelor de natura organica, care impiedica apa sa vina in contact cu sarea. Stratul de gheata se mentine pe suprafata lacului pe toata perioada iernii, din decembrie si pana in martie, atingand grosimi de circa 50 cm. Lacul Stiucilor are trei caracteristici principale:
- in prezent este singurul lac natural din Transilvania, care nu a suferit nici o influenta negativa semnificativa umana
- este cel mai adanc lac natural dulce din interiorul tarii, profunzimea sa ajungand la circa 10 m
- este singurul lac interior din Campia Transilvaniei pe care se dezvolta plauri (formatiuni de stuf plutitor), la fel ca in Delta Dunarii (Sursa: http://www.sor.ro/)

Am ramas putin pe malul lacului sa culegem menta si am plecat mai departe. La iesirea din Sic spre Jucu ajungem la intrarea in stufaris. Un podet de lemn strabate cam un kilometru de stufaris, oprindu-se la doua umbrare acoperite cu stuf si la un foisor care domina intreaga arie si din care va puteti bucura de frumuseatea zonei

Prea multe nu sunt de facut decat sa admiri stuful si sa te bucuri de liniste. Nu este nimic altceva decat stuf.

Primul umbrar:
Drumul catre foisor:

Am incercat adancimea mlastinii cu cu un pai de stuf putin mai lung de un metru si desi nu pare sa fie adanca apa, paiul a intrat fara probleme cu totul.

Prin mlastina o multime de vietati , insecte si pasari. Tot felul de sunete se auzeau din stuf desi nu prea vedeam nimic. Un grohait slab ca de porc ne-a facut sa ne intrebam daca sunt si animae ceva mai mari prin stuf. La sfarsit am intrat in vorba cu 2 studenti care isi faceau lucrarea de doctorat din studierea unei pasari care traieste aici si care cica nu a mai fost studiata deloc in Europa. Intinsesera si niste capcane sa o prinda dar era destul de greu, pasarea fiind pe deasupra si nocturna. Ei ne-au spus si ca grohaitul venea de la acea pasare si ca in stufaris traiau peste 50 (!) specii de pasari.

Bineinteles broaste si soparle de toate natiile si culorile :) (astea au fost cam singurele vietati pe care le-am vazut in trecere)

Ajungem si la foisor si ne oprim pentru o fotografie de sus :)

STUF, STUF, STUF...

Ajungem si la ultimul umbrar pe partea cealalta,

..., si facem o pauza pentru o "pita cu slana si cu ceapa verde " :)

O multime de carabusi zburau ca elicopterele prin zona in timp ce altii erau prinsi cu diverse "activitati" :)

Ne-am intors pe acelasi podet ( studentii ne-au spus ca a fost construit in cadrul unui proiect doar de oamenii din sat, daca am inteles eu bine, munca voluntara)

Merita sa mergeti macar o data la stufarisurile de la Sic sa va bucurati de liniste si...stuf :)

Salina Turda

Excursie de o zi la Salina Turda impreuna cu Serban&Co sa vedem ce-a inaugurat madam Udrea. Ne-am "suit" pe autostrada (inca nu apucasem sa ii vad asfaltul) si in 20 min eram in Turda.

Salina aproape de iesirea spre Cluj pe E60.

Destul de greu cu gasitul locului de parcare, avem noroc ca nu e multa lume.
Intrarea 15 ron de adult, 8 ron pentru copii.
Intraram in salina prin galeria orizontala Franz Josef, construita in anul 1853 pentru a usura transportul sarii la suprafata (mai exista o intrare prin centrul turistic Durgau care s-a redeschis abia anul acesta). Aceasta galerie a fost folosita timp de cativa ani ca si depozit de branza.
Salina Turda e alcatuita din Mina Ghizela, Mina Rudolf si Mina Terezia (cred ca mai sunt Anton si Clujeana dar nu cred ca se pot vizita , conform wikipedia).
In drum spre "sala" Rudolf vedem crivacul, o "masinarie de extractie" a sarii (unica la ora asta in Europa) facuta din lemn de brad, foarte rezistent la actiunea distructiva a sarii.. Bratele mecanismului erau actionate de cai.

Ajungem la Mina Rudolf, sala trapezoidala numita in termeni tehnici abataj in talpa; coada de vreo 10 persoane la liftul panoramic asa ca mergem pe balcoanele suspendate pe barne de lemn la 40 m deasupra haului; senzatii tari (mai ales pentru cei cam slabi de ingeri la inaltime, cum sunt eu).

In capatul celalalt coboram 13 etaje pe scari.
Jos, sala de concerte, o roata care pare a imita (la scara mai mica) ochiul din Londra dar care nu functiona, terenuri de minigolf, bowling pentru copii si 2 baruri care erau inchise. De aici se poate admira cealalta "sala" Mina Terezia, mina de tip clopot; aici s-a format un lac subteran si tot aici se poate admira cascada de sare de pe peretele nordic al minei;

Coboram pe scari (liftul tocmai se blocase timp de 40 min cu o tura de turisti) pe fundul minei Terezia sa dam o tura cu barca; 10 ron de barca, 20 min. Trag si copii la vasle pe rand :).

Dupa vreo 2-3 ore hotaram sa pleca urcam scarile de langa liftul panoramic unde se pot vedea insemnate in sare nivelurile la care s-a ajuns cu exploatarea in diferiti ani , incapand de prin 1800 si ceva incoace. Trecem de lift si ajungem deasupra minei Terezia exact in varful clopotului. De acolo spre galeria de iesire trecem pe langa Altar (cioplit intr-un perete de sare) si Scara Bogatilor (o scară lucrată filigranat in lemn).

Exploatarea sarii s-a sistat in anul 1932 din cauza dotării tehnice primitive, a randamentului scăzut şi a concurenţei altor saline ardelene.

In salina de la Turda nu s-a folosit munca detinutilor ci muncitori specializati in taierea acesteia, transportul la suprafata se facea de catre muncitori numiti famuli.Ocnele erau luminate cu lumanari si opaite cu seu. In salina, nu s-a folosit material explozibil si nici utilaje mecanice pentru taierea sarii.

In timpul celui de-al doilea razboi mondial salina a fost folosita ca si adpost antiaerian de catre locuitorii orasului.

Temperatura in salina este constanta de 10-12 grade C, datorita umiditatii de 75-80% cat si datorita concentratiei optime de aerosoli (particule de sare solide foarte fine). Salina a fost redeschisa in anul 1992 si introdusa in circuitul turistic, iar mina Rudolf a fost amenajata ca sala de tratament pentru boli respiratorii: astm bronsic, infectii respiratorii sinuzita.

Surse: www.Wikipedia.org, www.hoinari.ro, www.turism.deweekend.ro