Mi s-a indeplinit in sfert de vis. Am parcurs un traseu in Padis. Si nu oricare, ci cel mai spectaculos traseu , cu o mare densitate de obiective, mai ales carstice (pesteri, izbucuri, chei)conform unor site-uri specializate: Cheile Somesului Cald. Ceea ce la inceput a vrut sa fie o tura cu bicicleta (la fel cu tura in Cheile Somesului Rece pe care am facut-o cu Pustiu) s-a transformat intr-o excursie beton de o zi. Initial am luat initiativa cu Fritz, Unguru Bulan s-a inclus si el (cica era de-al locului, are cabana in Doda Pilii, dar s-a dovedit a fi habarnist complet vis-a-vis de zona) iar Pustiu n-a rezistat provocarii si si-a lasat balta pentru o zi toate lucrarile in noul apartament si s-a bagat si el :).
Am pornit dimineata din Cluj catre Rachitele prin Huedin, si de acolo Doda Pilii si Ic Ponor. Drumul pana in Rachitele bun, insa de acolo, dezastru. Avem noroc insa cu Fritz care ne cara pe toti cu jeepanu lui frate-so (mare domn ! ). Cam asta am luat eu cu mine: mancare (sandviciuri), apa, haina mai groasa, pelerina de ploaie, lanterna de mana, lanterna frontala (pentru pesteri), o pereche de adidasi de rezerva (in picioare bocanci), sosete de rezerva (pentru cazul in care trebuie sa trecem prin apa), 2 batoane snickers (in cazul in care ne scade glicemia de la efort :)..), cateva lucruri pentru prim ajutor (speram ca nu e nevoie), briceag, chibrituri, harta detaliata cu zona Padis, busola, aparat foto.
Pornim asadar de dimineata, toata lumea in forma maxima, oprim la un RomPetrol pentru alimentare si facem prima poza de grup; de la stanga la dreapta: Unguru Bulan, Pustiu, Fritz si Kiki (numa capu'si palaria :)).
Dupa drumu pushcat dintre Rachitele si Ic Ponor deviem la dreapta si ajungem dupa vreo 8 Km la capatul drumului de unde trebuie sa o luam la picior. Vremea inchisa, innourat, sta sa ploua dar sunt optimist (noroc cu Rusu ,un prieten care lucra la meteo, care ne-a avertizat ca o sa fie inchis, poate chiar ca o sa ploua dar slabut si a avut perfecta dreptate, exact asa a si fost). O luam la picior pe traseul cu punct rosu. Recunosc ca de doua lucruri am inima stransa: sa nu ploua si sa nu ne intalnim cu ursu; am un prieten, Daniel, montaniard cu state vechi in Padis care mi-a zis inainte: "E super tare zona, dar daca ploua v-ati supt" (scuzati expresia ploua :)...). Iar in legatura cu ursu, recunosc ca am avut un oarecare morcov si ca urmare mi-am luat cu mine o toporisca (habar n-am daca aveam ce face cu ea daca ne intalneam cu ursu, dar macar m-am simtit mai confortabil). Ma gandeam ca doar suntem 4, dintre care Unguru' avea bine peste 100 Kg si impinge la sala sute de kile, desi pe traseu s-a dovedit ca toate lichidele alea dubioase pe care le bea (cica proteine, sau dracu stie ce bea) sunt degeaba :)
Traversam Somesul Cald, si pornim circuitul urcand pe versantul drept, urmand sa ne intoarcem in aval pe versantul stang. 
Tinem poteca pe curba de nivel si ajungem la cei doi piloni ale Dosului Capitei
Ne oprim sa facem cateva poze si dupa ce depasim cele doua turnuri coboram pe o deviatie de traseu pana la firul apei
Fritz :) :
Inca suntem fresh si avem timp sa ne prostim putin si sa facem poze.
Revenim la traseu si incepem un urcus pe un grohotis abrupt
Dupa cca un sfert de ora ajungem din nou la o deviatie de traseu (deviatiile sunt marcate cu cerc rosu dublu) care ne duce in dreapta la pestera Cuptorului si la un punct de Belvedere
Revenim la traseu si continuam urcusul abrupt faza la care avem prima surpriza: Unguru Bulan care se lauda ca face traseul cu noi in spate cedeaza federal si devine din "maharu expeditiei" pampasu grupului. 
Incearca el sa dea ultimele zvacniri, incearca urcusul in patru labe dar degeaba :). Incercam sa-l impulsionam (cu alte cuvinte il luam la misto, il facem gaina, curcan, il filmam si il fotografiem din toate pozitiile pentru posteritate) dar nu se da ridicat de pe un trunchi de copac. Il lasam in urma cu gandul ca-l asteptam sus si continuam urcarea
Ajungem la un punct de belvedere extraordinar, pe varful unui perete de 150m, unde se dezvaluie o priveliste fabuloasa. Un peisaj care iti taie rasuflarea si te face sa uiti de orice altceva. Cuvintele sunt de prisos
Daca prindeam o zi insorita puteam vedea cateva varfuri si creste (dupa descrierea traseului).Eu si Fritz
Pustiu si Fritz:
Fritz (mi se pare cea mai faina poza din toate pe care le-am facut in tura asta)
Apare si Unguru dupa vreo 10-15 minute si il luam si pe el la fotografii ca rasplata ca nu a cedat (la un moment dat chiar ne intrebam daca o sa continue) :)
De la Belvedere tinem poteca pe curba de nivel prin padurea de molid;
Pustiu si Fritz:
Fritz (mi se pare cea mai faina poza din toate pe care le-am facut in tura asta)
Apare si Unguru dupa vreo 10-15 minute si il luam si pe el la fotografii ca rasplata ca nu a cedat (la un moment dat chiar ne intrebam daca o sa continue) :)
De la Belvedere tinem poteca pe curba de nivel prin padurea de molid;In poza un trunchi prabusit acoperit cu muschi si pe care au crescut multi molizi mici :)
Dupa aproximativ un sfert de ora trecem Valea Moloh ( Moloh este numele unui zeu fenician care cerea sacrificii de copii; numele vaii i-a fost dat in acest fel de Gyula Czaran si desi cam departe de Fenicia, zona fiind salbatica, nu a fost nimeni sa-i schimbe numele)
De aici, un ultim coboras de vreo 20 minute prin padure ne scoate in Poiana Radesei langa locul de popas
Dupa ce facem si noi un popas pentru o gustare pornim mai departe catre pestera Radesei. Inainte de a ajunge intalnim confluenta cu Paraul Feredeului unde s-a format si o cascada de mici dimensiuni .
Revnim si continuam traseul pe punct rosu si intram intr-un defileu foarte ingust lung de vreo 50 m si foarte spectaculos pe care urcam ajutanu-ne de lanturi (atentie insa daca il parcurgeti la ape mari e dificil, si periculos in caz de viituri).
Ajungem la intrarea in pestera si ma felicit ca am luat cu mine lanterna si frontala (frontala face toti banii (15 lei) si folosita impreuna cu acumulatori e brici)
Dupa o zona scurta ingusta si lipsita de lumina, ajungem in Sala Mare inundata de lumina provenita de la 5 ferestre naturale din tavan
Parcursul subteran masoara 212 metri ; altfel galeria este larga: 8-83 m latime si 10-25m inaltime
Iesim prin avenul din amonte al pesterii , inalt de 15 metri si lat de 7m, dupa care avem din nou portiune de urcat pe lanturi
Incepe sa ploua incet si renuntam la traseul pe deasupra pesterii , crezand ca nu mai avem de vedea (ne-am inselat, aveam o zona de belvedere asupra Canionului Radesei dintr-un fel de balcon, dar numai bine, pentru ca avem motiv sa ne intoarcem :)) si hotaram sa intoarcem tot prin pestera.
Ajungem din nou in Poiana Radesei la popas (mai ciugulim cate ceva) si pornim inapoi, de data asta pe versantul stang , in aval pana la confluenta cu paraul Cuciulata (de la aceasta confluenta paraul se numeste Somesul Cald)
Intalnim din nou marcaj de derivatie care ne duce cam in 10 minute la pestera Tunelul Mic
Incepe sa picure mai serios si ne scoatem elerinele de ploaie din rucsaci (eu si pustiu avem "deux-pieces" :), Fritz are o geaca impermeabila, Unguru bineinteles venit nepregatit n-are nimic dar il salveaza Fritz care ii imprumuta ceva haina de a lui. Or fi protejand de ploaie pelerinele alea dar am fost in ele ca intr-o sauna (nu respiri in ele) si transpiri in ultimul hal mai ales ca am avut de depus efort serios la urcarea prin padure asa ca am ajuns acasa cu pantalonii mai uzi decat daca as fi intrat cu ei in apa, ce sa mai vorbim de ploaie (si nu, n-am facut pe mine :))
Pestera Tunelul Mic ; intram si iesim printr-o scobitura pe care trebuie s-o trecem tarandu-ne pe burta (asta am facut-o de amorul artei doar, pentru ca nu era nimic spectaculos nici in pestera si nici dincolo)
Hotaram sa nu ne intoarcem prin scobitura ci sa facem echilibristica pe un bustean. Semnalul l-a dat Pustiu care dupa ce a reusit sa treaca ne-a zgandarit si pe noi cu "Who's the chicken now? " asa ca am trecut si noi pe rand fara sa testam cat de rece e apa.
Revenim la marcajul cu punct rosu si continuam urcusul prin padurea de molid si lasam in stanga o poteca marcata catre Stana de Vale. Tinem mai departe poteca prin padure si dupa o jumatate de ora ajungem la un punct de belvedere la care nu zabovim mult (si ratam cascada de pe versantul celalalt formata pe Valea Molohului ; cica vreo 10 m , dar ne-am intors de pe traseul de derivatie). Dupa o coborare abrupta ajungem la Pestera Uscata , care are o singura sala de mari dimensiuni. In pestera o gramada de lilieci atarnand de tavan.
Continuam pe poteca prin padure ,
ce trece pe sub abruptul Cuciulatei
admiram punctul de belvedere de pe versantul opus unde ne-am oprit la dus pentru poze
si dupa suisuri si coborasuri prin padure ajungem la Pestera Honu. Pestera e in forma de tunel ca de metrou, fara formatiuni, lunga de 75 m
De aici un ultim coboras abrupt de vreo 200 m
ne scoate la drumul forestier de unde am pornit circuitul
Facem si poza de sosire ca sa fie traseul complet :)
A fost o tura extraordinara, cu foarte multe obiective , un peisaj salbatic (n-am intalnit sau vazut absolut nici un om de cand am pornit pana la sosire) , un traseu exceptional de bine marcat (de la fiecare marcaj se vedea urmatorul, deci fara pericol de a ne rataci) pe parcursul caruia am savurat peisajul la fiecare pas si nu ne-a disperat decat povestile Ungurului despre cati si cum a batut el pe nush cine si pe cati a stalcit el in bataie (bine , mai putin portiunea de urcus in care a caputat si a scos limba si unde nu i-am auzit piscuitul :). Per total satisfacuti :), si am hotarat ca trebuie sa mai facem ture de genul asta ( poate urmatorul sa fie Circuitul Galbenei, cine stie :P ). Unguru s-a oferit sa ne duca el de data asta cu GrandVitara lui :) si sper sa se tina de promisiune.
Trebuie bineinteles si sarbatorita reusita asa ca ne oprim in Doda Pilii la birtu din sat si dam pe gat o bere. Ajungem inapoi in Cluj pe la 19:30 dupa aproximativ 12 ore .
Dupa aproximativ un sfert de ora trecem Valea Moloh ( Moloh este numele unui zeu fenician care cerea sacrificii de copii; numele vaii i-a fost dat in acest fel de Gyula Czaran si desi cam departe de Fenicia, zona fiind salbatica, nu a fost nimeni sa-i schimbe numele)
De aici, un ultim coboras de vreo 20 minute prin padure ne scoate in Poiana Radesei langa locul de popas
Dupa ce facem si noi un popas pentru o gustare pornim mai departe catre pestera Radesei. Inainte de a ajunge intalnim confluenta cu Paraul Feredeului unde s-a format si o cascada de mici dimensiuni .
Revnim si continuam traseul pe punct rosu si intram intr-un defileu foarte ingust lung de vreo 50 m si foarte spectaculos pe care urcam ajutanu-ne de lanturi (atentie insa daca il parcurgeti la ape mari e dificil, si periculos in caz de viituri).
Ajungem la intrarea in pestera si ma felicit ca am luat cu mine lanterna si frontala (frontala face toti banii (15 lei) si folosita impreuna cu acumulatori e brici)
Dupa o zona scurta ingusta si lipsita de lumina, ajungem in Sala Mare inundata de lumina provenita de la 5 ferestre naturale din tavan
Parcursul subteran masoara 212 metri ; altfel galeria este larga: 8-83 m latime si 10-25m inaltime
Iesim prin avenul din amonte al pesterii , inalt de 15 metri si lat de 7m, dupa care avem din nou portiune de urcat pe lanturi
Incepe sa ploua incet si renuntam la traseul pe deasupra pesterii , crezand ca nu mai avem de vedea (ne-am inselat, aveam o zona de belvedere asupra Canionului Radesei dintr-un fel de balcon, dar numai bine, pentru ca avem motiv sa ne intoarcem :)) si hotaram sa intoarcem tot prin pestera.
Ajungem din nou in Poiana Radesei la popas (mai ciugulim cate ceva) si pornim inapoi, de data asta pe versantul stang , in aval pana la confluenta cu paraul Cuciulata (de la aceasta confluenta paraul se numeste Somesul Cald)
Intalnim din nou marcaj de derivatie care ne duce cam in 10 minute la pestera Tunelul Mic
Incepe sa picure mai serios si ne scoatem elerinele de ploaie din rucsaci (eu si pustiu avem "deux-pieces" :), Fritz are o geaca impermeabila, Unguru bineinteles venit nepregatit n-are nimic dar il salveaza Fritz care ii imprumuta ceva haina de a lui. Or fi protejand de ploaie pelerinele alea dar am fost in ele ca intr-o sauna (nu respiri in ele) si transpiri in ultimul hal mai ales ca am avut de depus efort serios la urcarea prin padure asa ca am ajuns acasa cu pantalonii mai uzi decat daca as fi intrat cu ei in apa, ce sa mai vorbim de ploaie (si nu, n-am facut pe mine :))
Pestera Tunelul Mic ; intram si iesim printr-o scobitura pe care trebuie s-o trecem tarandu-ne pe burta (asta am facut-o de amorul artei doar, pentru ca nu era nimic spectaculos nici in pestera si nici dincolo)
Hotaram sa nu ne intoarcem prin scobitura ci sa facem echilibristica pe un bustean. Semnalul l-a dat Pustiu care dupa ce a reusit sa treaca ne-a zgandarit si pe noi cu "Who's the chicken now? " asa ca am trecut si noi pe rand fara sa testam cat de rece e apa.
Revenim la marcajul cu punct rosu si continuam urcusul prin padurea de molid si lasam in stanga o poteca marcata catre Stana de Vale. Tinem mai departe poteca prin padure si dupa o jumatate de ora ajungem la un punct de belvedere la care nu zabovim mult (si ratam cascada de pe versantul celalalt formata pe Valea Molohului ; cica vreo 10 m , dar ne-am intors de pe traseul de derivatie). Dupa o coborare abrupta ajungem la Pestera Uscata , care are o singura sala de mari dimensiuni. In pestera o gramada de lilieci atarnand de tavan.
Continuam pe poteca prin padure ,
ce trece pe sub abruptul Cuciulatei
admiram punctul de belvedere de pe versantul opus unde ne-am oprit la dus pentru poze
si dupa suisuri si coborasuri prin padure ajungem la Pestera Honu. Pestera e in forma de tunel ca de metrou, fara formatiuni, lunga de 75 m
De aici un ultim coboras abrupt de vreo 200 m
ne scoate la drumul forestier de unde am pornit circuitul
Facem si poza de sosire ca sa fie traseul complet :)
A fost o tura extraordinara, cu foarte multe obiective , un peisaj salbatic (n-am intalnit sau vazut absolut nici un om de cand am pornit pana la sosire) , un traseu exceptional de bine marcat (de la fiecare marcaj se vedea urmatorul, deci fara pericol de a ne rataci) pe parcursul caruia am savurat peisajul la fiecare pas si nu ne-a disperat decat povestile Ungurului despre cati si cum a batut el pe nush cine si pe cati a stalcit el in bataie (bine , mai putin portiunea de urcus in care a caputat si a scos limba si unde nu i-am auzit piscuitul :). Per total satisfacuti :), si am hotarat ca trebuie sa mai facem ture de genul asta ( poate urmatorul sa fie Circuitul Galbenei, cine stie :P ). Unguru s-a oferit sa ne duca el de data asta cu GrandVitara lui :) si sper sa se tina de promisiune.
Trebuie bineinteles si sarbatorita reusita asa ca ne oprim in Doda Pilii la birtu din sat si dam pe gat o bere. Ajungem inapoi in Cluj pe la 19:30 dupa aproximativ 12 ore .
